Aveam doar cateva ore la dispozitie sa-mi aleg un pamantean. L-am ales. Au trecut trei-patru luni si cu timpul am aflat mai multe despre el. Avea ochii verzi, parul saten deschis si statea pe pat intins uitandu-se pe geam. Optisprezece ani avea si cu toate aceastea comportamentul lui m-a impresionat profund. Tatal lui l-a parasit, vorbea cam o data la un an-doi cu el. Locuia doar cu mama, cu care nu prea se intelegea. Aflase ca era pe moarte, avea leucemie. Stia ca in cateva zile avea sa moara. Nu-i era frica de moare. A inceput sa planga, dar nu era genul ala de plans care te scoate din sarite..era calm. Stia ca degeaba plange pentru ca nimeni si nimic nu putea schimba viitorul lui. Era trecut de 00:00. A luat un pix si a inceput sa scrie pe o foaie gasita in sertar.
“ Chiar si acum, dupa 18 ani, nu te urasc. In momentul in care scriu aceste randuri plang, plang de fericite pentru ca m-ai invatat sa fiu puternic tata.. la zece ani aveam responsabiliti pe care ar fi trebuit sa le incep la 16. Nu mi-e frica de moarte, oricum in ochii tai nu valorez nimic. Ma gandesc la persoana care ma intelegea si ma iubea chiar daca in ultimii ani n-am mai comunicat atat de mult.. cea care ma sustinea cand aveam nevoie de ceva, mama. Dar si cu toate astea, n-am avut un tata ! Imi vad colegii la scoala cum isi imbratiseaza tatal si ma gandesc la tine. N-a avut cine sa ma duca cu masina pana la scoala cat eram mic, cine sa ma faca sa inteleg cum stau lucrurile masculine, ce ar trebuii sa fac atunci cand vreau sa-mi incep viata sexuala, chestii de baieti. Nu meritam asta, te-am vazut o singura data in viata mea.. Nu sunt atat de puternic precum ma credeti. Niciodata nu am fost. Nu are rost sa mint mai ales acum, cand ce scriu e tot ce ramane in urma mea. Nu sunt fiul tau, de fapt .. nu mai sunt fiul tau de multi ani. M-ai abandonat iar acest lucru ma cutremura de fiecare data cand ma gandesc. Tot ce am cerut a fost intelegere. Acum suportati rezultatul anilor de comunicare defectuoasa si de sprijin inexistent. Luati-o ca pe o pedeapsa sau ca pe un refuz de a trai ca pana acum. Nu ma puteti acuza ca nu am incercat sa ma apropii de voi, si cand zic voi, ma refer la mama, pentru ca in ultimii ani cu tine nu am mai vorbit deloc. Am incercat sa fac totul, si la scoala, si acasa, dar din pacate sunt om si gresesc. Daca totusi vreti sa ma cunoasteti, macar dupa ce mor, cititi-mi poeziile… « prostiile » cu care imi pierdeam timpul, dupa cum zicea chiar mama. Eu tin la prostiile alea. Toata viata mea e o prostie. Acolo sunt eu, in ele ma regasesc. Neputand comunica, m-am refugiat in scris, iar dispretul tau, mama, fata de scrierile mele te-a scazut in ochii mei de 2 ori mai mult decat orice lucru urat pe care mi l-ai spus vreodata. Oricum, daca esti un om corect si sincer, asa cum te lauzi ca esti, nu vei suferi prea mult, pentru ca oricum eu « sunt cea mai mare dezamagire a vietii tale ». Momentul in care am auzit asta a fost primul in care m-am gandit la moarte. Apoi au mai urmat luni si luni de certuri, in care nu mi-a luat nimeni apararea, si tu, mama, intotdeauna credeai pe oricine altcineva in afara de mine. In final, adica acum, istoria se repeta, iar eu ii pun capat. M-am resemnat deja. Sa nu ma ingropati. Ardeti-ma si aruncati-ma in vant sa fiu liber, sa simt ca am obtinut ce mi-am dorit, libertate.
Adio. “
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu